MENIU

Dan Petrescu a decis să-şi rezilieze contractul cu campioana Unirea Urziceni

În trei ani la Unirea Urziceni, Dan Petrescu a făcut-o campioană şi a calificat-o în primăvara europeană

Unirea Urziceni încearcă să-l aducă în locul său pe selecţionerul Răzvan Lucescu.

Antrenorul Dan Petrescu a decis să-şi rezilieze  contractul cu Unirea Urziceni, formaţie pe care o pregătea din 2006. Tehnicianul sub comanda căruia Unirea a crescut în trei ani cât alte echipe în zece a decis să încheie colaborarea cu clubulul ialomiţean, după o ceartă cu patronul Dumitru Bucşaru, care nu i-a garantat menţinerea lotului actual.

Conducătorii Unirii Urziceni încearcă acum să-l angajeze pe selecţionerul Răzvan Lucescu, dar FRF nu-i permite acestuia să plece de la conducerea tehnică a naţionalei. Contractul lui Răzvan Lucescu cu FRF prevede un salariu anual de 250.000 de euro şi include o clauză de reziliere de jumătate de milion de euro. De asemenea, Lucescu junior are varianta de a conduce atât naţionala, cât şi o echipă de club, dar pentru aceasta are nevoie de o derogare din partea federaţiei.

Fostul internaţional român a preluat conducerea tehnică a Unirii Urziceni în septembrie 2006. El a câştigat cu Unirea campionatul României, la finalul sezonului 2008/2009, iar în această toamnă echipa ialomiţeană a avut un parcurs foarte bun în Liga Campionilor, unde a ocupat locul trei în grupa G, după FC Sevilla şi VfB Stuttgart, şi s-a calificat în 16-imile Europa League. Deşi a ratat \"la mustaţă\" calificarea în optimile Ligii Campionilor, Unirea a obţinut rezultate remarcabile sub comanda \"Bursucului\", impunându-se cu 4-1 la Glasgow, cu Rangers, şi cu 1-0 la Bucureşti, în faţa Sevillei, şi reuşind alte două remize, cu Rangers şi Stuttgart.

Dan Petrescu mai avea contract cu Unirea Urziceni până la finalul acestui sezon şi era antrenorul cel mai bine plătit din Liga I, cu un salariu anual de 500.000 de euro pe an.

CITEŞTE ŞI:

SONDAJ / Cine este antrenorul potrivit pentru Unirea Urziceni?

Mihai Stoica: Dan Petrescu îşi va rezilia contractul luni. Vreau să găsesc un antrenor străin

Jucătorii Unirii, luaţi prin surprinere de plecarea lui Petrescu