Dan Nica: PD-L şi PSD sunt de acord că Executivul trebuie să-şi achite, cu prioritate, datoriile
Liderii PD-L şi PSD s-au întâlnit în această dimineaţă, la Senat, înainte de şedinţele separate ale forurilor de conducere ale celor două partide politice. Tema de discuţie a fost proiectul de buget.
Întâlnirea a avut loc în biroul preşedintelui Senatului, Mircea Geoană.
Vicepremierul Dan Nica a spus, după întâlnirea liderilor PDL şi PSD, că partidele din coaliţie au stabilit ca proiectul de buget să fie finalizat într-o săptămână, urmând să fie transmis Parlamentului pentru a fi dezbătut în procedură de urgenţă.Dan Nica a spus că liderii coaliţiei au căzut de acord ca Guvernul să plătească, cu prioritate, datoriile care au fost realizate în 2008.
Facturile emise la 31 decembrie 2008 şi neachitate, în valoare de 7,7 miliarde lei, vor fi plătite eşalonat, pentru a nu bloca economia, primele trei tranşe urmând a fi efectuate la sfârşitul acestei luni, în februarie şi martie, a spus vineri ministrul finanaţelor, Gheorghe Pogea.
"Nu vrem să blocăm economia, să trimitem lumea în şomaj sau să fim iresponsabili, chiar dacă este vorba de facturi ale vechiului guvern", a declarat Pogea.
Premierul Emil Boc le-a spus sâmbătă, la Braşov, parlamentarilor PD-L că forma finală a bugetului pe 2009 va fi prezentată după ce va fi discutată şi cu PSD, dar că nu există divergenţe între cele două formaţiuni aflate la guvernare pe tema construcţiei bugetare.
"Bugetul este şi un act politic.Forma finală a bugetului o vom prezenta după ce o vom discuta şi cu partenerii PSD , suntem într-o coaliţie, aceste decizii le vom lua împreună. Nu avem divergenţe cu privire la situaţia existentă şi, politic, vom găsi acele soluţii care să ofere stabilitate ţării", a spus Boc.