Dan Bucura: Cine spală mizeria din parohia lui Mircea Sandu?
De fiecare dată când vine vorba despre destinul fotbalului românesc, nu pot să nu mi-l închipui pe Mircea Sandu spunând cât de important este că federaţia pe care o conduce sa fie independenta. Independenta s-a vazut cel mai bine atunci cand FRF a hotarat sa-i dea lui Victor Piturca un purcoi de bani pentru a prelua nationala. La fel a fost si atunci cand s-a stabilit criteriul prin care arbitrii vor fi delegati la meciurile din campionat. Sub masca independentei, personaje precum Mircea Sandu sau Mitica Dragomir au dorit de fapt sa fie lasate sa imparta banii din fotbal dupa bunul-plac. Roadele “muncii” lor se vad abia acum, cand am inceput sa avem arbitri si finantatori anchetati si arestati.
Acum, Mircea Sandu a schimbat brusc strategia de joc. Intai a salutat cum a putut mai bine actiunea procurorilor, apoi a dat de inteles ca va lua si el masuri, insa dupa ce faptele de coruptie vor fi probate in instanta. De ce are nevoie o structura ce s-a vrut absolut independenta de o institutie a statului, cum este DNA-ul, care sa-i faca ordine printre corupti? Cum statul roman nu i-a cerut socoteala “Nasului” pentru contractul pagubos incheiat cu Piturca, nici Sandu nu ar trebui sa astepte ca altcineva sa-i curete mizeria din federatia pe care o conduce.