Damian Drăghici este printre artiştii români cunoscuţi în străinătate
Politicienii se luptă să ajungă în Parlamentul european. Se luptă să obţină voturile românilor pentru a-i reprezenta în Europa. Sunt însă români care ne reprezintă deja în Europa şi în lume şi care au fost aleşi de talent, initiativa sau curaj. Între aceştia şi Damian Drăghici. A cântat pe cele mai importante scene ale lumii, alături de James Brown, Joe Cocker, Shaggy şi Gipsy Kings. A câştigat un Premiu Grammy şi este unul dintre cei mai cunoscuţi artişti români peste hotare. A fugit din România şi a trecut prin multe până să ajungă unde este astăzi. Urmăriţi povestea fascinantă a unui om care a riscat totul, pentru un câştig pe măsură.
"Îmi plăceau cel mai mult primăverile cred...Am fugit. Nu ştiu dacă de România sau de comunişti. La vremea aia credeam că fug de România. Nu mi-era frică să fug. Mi-era frica să stau. Am ajuns în Grecia mai întai...am cerşit, am cunoscut şi oameni care m-au ajutat. Cântam la pian, dar nu cine ştie ce, dar în doi-trei ani am ajuns printre cei mai buni pianişti ai lor.", a declarat artistul.
Cei rămaşi acasă au ştiut tot timpul că Damian va ajunge cineva. Chiar dacă tămbalul nu i-a plăcut. Nici după acordeon nu s-a dat în vânt. Le-a încercat pe toate, căci nu putea rămâne el oaia neagră, într-o familie de lăutari. Şi dacă pianul l-a hrănit în primii ani, apoi naiul i-a asigurat admiterea la una dintre cele mai prestigioase şcoli de muzică din lume: Berklee University. Damian a terminat facultatea de 4 ani într-unul singur şi nu oricum, ci...Magna cum Laude.
A urmat marele concert din 2001. Contractul cu PBS, televiziunea publică americană, i-a oferit şansa de a se întoarce în Romania, pentru un concert cu un buget uluitor: 2 milioane de dolari.
După ce a cutreierat lumea de-a lungul şi de-a latul, în România, de care fugise mâncând pământul, şi-a găsit liniştea şi casa.