Dalli spune că va continua să se ocupe de parcări, până la expirarea contractului cu primăria
Societatea Dalli Exim a anunţat luni că va continua să opereze în locurile de parcare ce fac obiectul contractului cu Primăria Capitalei, până la data la care municipalitatea va prelua propriu-zis aceste spaţii, deoarece contractul semnat în 1995 este încă în vigoare.
Reprezentanţii Dalli Exim au specificat că, deşi au solicitat o întâlnire cu primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, până în prezent nu a avut loc nicio discuţie cu privire la contractul privind administrarea parcărilor cu plată.
"Până în prezent, nu a fost emisă
nicio dispoziţie de primar privind situaţia parcărilor cu plată din
centrul Capitalei şi nu există nicio acţiune în instanţă a
Municipalităţii prin care să solicite rezilierea contractului comercial
existent între cele două instituţii în baza afirmaţiei că acest
contract ar fi nul de drept", se mai arată într-un comunicat al
Dalli Exim.
Conducerea Dalli Exim SA a anunţat, duminică, faptul
că, din punctul său de vedere, orice acţiune a Primăriei Municipiului
Bucureşti de preluare a parcărilor cu plată nu respectă contractul
existent între cele două instituţii. Reprezentanţii companiei
au subliniat că vor da în judecată primăria, în cazul în
care contractul ce expiră în 2010 va fi reziliat.
Reprezentanţii firmei Dalli arată că, potrivit contractului nr.
20/1995, prelungit prin actele adiţionale nr. 6/1999 şi nr. 8/2005,
Art. 16, întreruperea exploatării unor spaţii de parcare cu plată poate
fi făcută prin decizia Primăriei numai în anumite situaţii, cum ar fi
"desfăşurarea de ceremonii sau manifestaţii publice autorizate în
perimetrul bunurilor (parcărilor - n.r.) sau în zone care afectează
exploatarea acestora; lucrări de interes public care ar putea afecta
suprafaţa bunului; necesitatea rezervării spaţiilor de parcare aferente
unor instituţii de interes public, agenţi economici etc; apariţia unor
cerinţe de reamenajare a bunului pentru necesităţi urbanistice".
Reprezentanţii firmei Dalli susţin că, în plus, declaraţiile potrivit
cărora contractul ar fi reziliat "nu sunt fundamentate de nicio decizie
judecătorească, clauzele de reziliere ale contractului fiind totodată
foarte clare" şi că "în acest moment nu poate fi vorba de o decizie
unilaterală a Primăriei de a rezilia acest contract, pentru că Dalli
şi-a îndeplinit obligaţiile conform contractului".
"Până în prezent, Primăria Municipiului Bucureşti, prin primarul
general, a trimis către Dalli Exim SA numai notificări, fără să ni se
comunice până în prezent o dispoziţie a primarului general privind
evacuarea administratorului parcării, aşa cum este prevăzut în
contract, nici în cazul celor 11 parcări preluate anul trecut şi nici
în cazul parcărilor care eventual vor fi preluate in perioada
urmatoare", se precizează în acelaşi comunicat.
Primăria Capitalei a anunţat duminică, printr-un comunicat, că peste
3.000 de locuri de parcare exploatate de societatea Dalli Exim SA trec,
de luni, în administrarea Primăriei Municipiului Bucureşti.
"Noi am înştiinţat societatea Dalli Exim SA că este necesar să predea
Primăriei cele peste 3.000 de locuri de parcare exploatate până acum
deoarece contractul cu nr. 20 din 1995 este nul de drept. Am respectat
legea şi am trimis notificările. Începând de săptămâna viitoare,
Primăria, prin structura sa nou creată, va prelua gradual aceste
parcări pentru că dorim să facem ceea ce am promis: să recuperăm
domeniul public, în folosul bucureştenilor", a spus primarul Capitalei,
Sorin Oprescu.
Primarul Municipiului Bucureşti, Sorin Oprescu, a anunţat, pe 14 iunie,
la bilanţul unui an de mandat că a înştiinţat firma Dalli Exim că îi
încetează contractul cu municipalitatea pentru parcările din Bucureşti,
la exact 11 luni după ce afimase că a reziliat acest contract. Oprescu
spunea tot atunci că predarea-primirea celor peste 3.300 de locuri de
parcare urma să se facă în 30 de zile de la notificare, astfel că până
la data de 11 iulie toate parcările treceau în administrarea Primăriei
Municipiului Bucureşti.
Iniţial, Sorin Oprescu a declarat în şedinţa din 11 iulie 2008 a
Consiliului General al Municipiului Bucureşti că a reziliat contractul
cu Dalli. "Am reziliat contractul pentru parcări cu firma Dalli",
anunţa Oprescu motivâd că era un contract dezavatanjos pentru
municipalitate. Ulterior, însă, şi-a nuanţat afirmaţia, precizând că a
început "demersurile legale pentru rezilierea contractului".
Firma Dalli a fost înfiinţată în 1993 de omul de afaceri Dorin Cocoş, care din 2004 nu mai are, însă, nicio legătura cu firma Dalli. "Primarul Oprescu minte, implicându-mă pe mine în acestă afacere", a declarat, pentru NewsIn, Dorin Cocoş.