MENIU

Dalai Lama spune că situaţia este foarte tensionată în Tibet şi ar putea degenera în orice moment

Foto: topnews.in

Dalai Lama a spus miercuri că situaţia este "foarte tensionată" în Tibet şi că "se pot înregistra incidente în orice moment", relatează AFP.


El a făcut declaraţia la Baden-Baden, în condiţiile în care în curând se vor împlini 50 de ani de la revolta din Tibet.
"În aceste vremuri există prea mult furie", a spus Dalai Lama. "Situaţia este foarte tensionată, în orice moment se pot înregistra incidente", a subliniat el.

"Sunt îngrijorat, pentru că represiunea va fi mai intensă, dacă revolta va fi mai intensă, totul este dureros", a precizat liderul spiritual tibetan.

"Pentru că execuţiile publice sunt dificile, ei se servesc de tortură în cazul tibetanilor închişi", a mai declarat Dalai Lama.

El a sosit marţi în Germania, unde a primit un premiu decernat de un juriu alcătuit din jurnalişti şi editori germani.
După vizita la Baden-Baden, Dalai Lama se va întoarce în Dharamsala, nordul Indiei, unde trăieşte de când a plecat în exil în 1959.
Mai multe articole despre:
Tibet tensiuni Dalai Lama