MENIU

Daciana Sârbu: Declaraţiile ministrului italian sunt populiste

foto: dacianasarbu.ro
Daciana Sârbu: Trebuie să se aplice legea în acest caz

Declaraţiile ministrului italian al Reformei Roberto Calderoli, care propune castrarea românilor acuzaţi de viol la Guidonia, sunt populiste. Va trebui aplicată legea, nu măsuri abuzive. Aceasta este poziţia europarlamentarului român Daciana Sârbu în legătură cu acest caz.

"Eu m-aş fi aşteptat de la un ministru italian să propună reforma justiţiei, legi mai aspre. Sunt convinsă că există şi violatori italieni. Suntem într-o lume civilizată şi nu aplicăm acest gen de măsuri abuzive, din epoca de piatră. Nici nu merită discutată o asemenea propunere de-a dreptul penibilă în condiţiile în care suntem membri UE",  a spus Daciana Sârbu care a concluzionat că "Legea trebuie aplicată" şi că astfel de declaraţii sunt "populiste şi sunt spuse în acest scop".

Sârbu este convinsă că şi partenerii din Parlamentul European îi împărtăşesc poziţia. "Sunt convinsă că şi ei îşi caută argumente şi răspunsuri pentru a explica o asemenea reacţie normală. Partenerii noştri socialişti nu au nicio legătură cu genul acesta de afirmaţii. Şi când au fost amprentaţi românii de etnie româ s-a discutat subiectul şi sunt convinsă că se va discuta şi acuma. Cred că  diplomaţii români şi italieni vor avea destul de lucru zilele acestea", a mai spus Daciana Sârbu în opinia căreia ar trebui văzut dacă declaraţia oficialului italian a fost făcută într-un cadru oficial sau unul privat. 

Ministrul italian al Reformei a cerut castrarea violatorilor, în urma protestelor iscate în Italia împotriva cetăţenilor români arestaţi pentru violul din oraşul Guidonia.

Şase cetăţeni români au fost arestaţi de poliţia italiană pentru violul din oraşul Guidonia. Patru dintre ei sunt acuzaţi de viol, iar ceilalţi doi de favorizarea infractorului. Alţi români au fost arestaţi în acest caz sub acuzaţia că i-au ascuns pe violatori.