MENIU

Dacian Cioloş este propunerea României pentru postul de comisar pentru agricultură, spune Diaconescu

foto: NewsIN

Ministrul de externe Cristian Diaconescu a declarat luni într-un interviu pentru Radio România Actualităţi că membrii coaliţiei de guvernare au decis să oficializeze candidatura lui Dacian Cioloş pentru portofoliul agriculturii în cadrul viitoarei Comisii Europene, transmite RADOR.

"Astăzi (luni - n.r.) am avut o discuţie în cadrul coaliţiei de guvernare, pentru că, aşa cum bine cunoaştem, Guvernul este cel care oficializează, cu candidatură, portofoliu şi persoană. Din această discuţie a rezultat că putem formaliza candidatura domnului Dacian Cioloş, fostul ministru al agriculturii, pentru portofoliul agriculturii", a declarat şeful diplomaţiei la RRA.

"Sigur, obstacole sunt convins că o să apară, nu toate statele membre ale UE, în mod natural, sunt interesate ca România să obţină un astfel de portofoliu", a avertizat Diaconescu. "Votul (în Parlamentul European - n.r.) este, însă, cu majoritate calificată, dar, dincolo de acest lucru, suntem cu toţii convinşi de necesitatea de a avea un demers prin care, prin sprijinul pe care şi România îl asigură unor alte state, să asigurăm succesul acestei candidaturi", a precizat ministrul.

El a spus că România va pune în mişcarea întreaga reţea politico-diplomatică pentru a obţine acest post de anvergură, dar a atras atenţia că "nu este simplu", fiind "un post cu mare relevenţă". Totuşi, ministrul se declară optimist. "Cred că, printr-un efort conjugat al tuturor celor care au competenţe, atribuţiuni şi responsabilităţi în ceea ce priveşte poltica externă vom reuşi să obţinem acest post", a declarat Cristian Diaconescu.

Ministrul a explicat că tatonări în acest sens se fac încă de la începutul anului, când România a încercat să-şi dea seama care este "palierul de sprijin" de care s-ar putea bucura în UE în "contextul şi în ideea de a obţine un portofoliu de substanţă".

"La un moment dat, am menţionat agricultura. Sunt ţări care ne sprijină în acest sens, dar, evident, chiar mai mult ca o valoare de semnal, este mai important să avem o poziţie comună politică în spatele unei candidaturi - este semnalul minimal, absolut necesar, atunci când intrăm în procesul de negociere", a spus ministrul de externe.

El a explicat că procedura presupune o scrisoare oficială din partea preşedintelui desemnat al Comisiei Europene, în condiţiile în care alegerea preşedintelui se va încheia, din câte se pare, în a doua jumătate a lunii septembrie. "Preşedinţia suedeză (a UE) ne-a anunţat că lista comisarilor, pentru aprobare în Parlamentul European, va fi gata în jurul datei de 25-26 octombrie, deci, aceste două luni sunt de mare, mare importanţă, în ceea ce priveşte demersurile pe care urmează să le întreprindem", a punctat şeful diplomaţiei.

El a atras atenţia că viitorul preşedinte al Comisiei Europene, atunci când gândeşte componenţa Comisiei, "acţionează pe baza unei mase critice, creată la nivelul statelor". 

Întrebat dacă numele lui Dacian Cioloş este suficient de cunoscut şi convingător la Bruxelles, Diaconescu a spus că "este foarte important ca cel care candidează din partea României să aibă şi sprijinul grupurilor importante din Parlamentul European" (populari, socialişti şi liberali).