MENIU

Dacă fanii din toată lumea s-au înghesuit la avanpremiera "This is it", în România s-au vândut 4.600 de bilete

Foto: Realitatea TV

Michael Jackson, regele muzicii pop, a fost din nou alături de cei care l-au iubit, marţi noaptea. În timp ce fanii din Marea Britanie s-au adunat cu 11 ore înaintea avanpremierei, în România s-au vândut doar 4.600 de bilete, potrivit reprezentanţiilor cinematografelor.

Doar 19 cinematografe din întreaga lume au avut ocazia să proiecteze în avanpremieră pelicula care, potrivit casei de producţie Sony, nu va rula decât două săptămâni pe marile ecrane. Filmul poate fi văzut şi în România, în opt oraşe mari, însă  potrivit reprezentanţilor cinematografelor din Capitală, interesul românilor este mai mic decât cel înregistrat la animaţia "Ice Age 3".

Evenimentul principal a avut loc la Los Angeles, acolo unde pe covorul roşu din faţa Teatrului Nokia au păşit membri ai familiei Jackson, prieteni şi colaboratori ai artistului. Nu au lipsit nume consacrate ale muzicii şi cinematografiei, precum Jennifer Lopez sau Will Smith. Marii absenţi au fost mama megastarului şi cei trei copii ai săi, care au beneficiat de o proiecţie în particular.

În Germania, "This is it" a rulat după miezul nopţii. Asta nu a împiedicat sute de fani să se înghesuie în sala unui cinematograf din Berlin. Pe stradă nu au lipsit demonstraţiile de virtuozitate pe paşii de dans făcuţi celebri de Michael.

Fanii britanici ai lui Michael Jackson s-au adunat în faţa unui cinematograf londonez cu 11 ore înaintea avanpremierei. La Beijing, proiecţia filmului "This is it" a fost precedată de un întreg spectacol de muzică şi dans. Imitatori ai lui Michael Jackson au urcat pe scenă şi au reamintit publicului numeros câteva din motivele pentru care megastarul era atât de iubit. Mulţi dintre cei prezenţi aveau ochii în lacrimi.