MENIU

CVM Tomis Constanţa-Metallurg Zhlobin 3-1, în manşa tur a sferturilor de finală din Challenge Cup

Foto: NewsIn

Echipa masculină Club Volei Municipal Tomis Constanţa a învins, joi, pe Metallurg Zhlobin (Belarus), scor 3-1 (25-19, 25-14, 25-27, 25-17), în manşa tur a sferturilor de finală ale GM Capital Challenge Cup.

Înaintea începerii meciului s-a ţinut un moment de reculegere în memoria handbalistului Marian Cozma. De asemenea, în timpul meciului şi la final galeria constănţeană i-a scandat numele jucătorului precum şi mesajul "Te vom iubi mereu!", în timp ce pe noua tabelă de marcaj din sală au rulat imagini din meciurile pivotului ucis săptămâna trecută în Ungaria.

Sala Sporturilor din Constanţa a fost plină până la refuz, aproximativ 2.000 de spectatori urmărind această partidă.

La finalul meciului, căpitanul echipei Tomis, Radu Began, a declarat că jocul adversarei nu a reprezentat o surpriză pentru constănţeni. "Cred că pe finalul setului trei ne-am relaxat puţin. Nu ne-au surprins, pentru că nu au arătat ceva în plus atunci. Sperăm să facem un joc bun acolo şi să ne calificăm", a spus Began.

Returul va avea loc miercuri, 18 februarie, în Belarus.
Mai multe articole despre:
Volei Challenge Cup CVM Tomis Constanţa