Curtea de Apel a decis: Gheorghe Constantin şi Cristian Libertatu rămân în arest
Recursul împotriva respingerii cererii de eliberare sub control judiciar a fostului şef al CCA, Gheorghe Constantin, şi a fostului director al OPC Argeş, Cristian Libertatu, au fost respinse, vineri, de Curtea de Apel Piteşti, astfel că cei doi rămân, în continuare, în arest.
Gheorghe Constantin, fostul preşedinte al Comisiei Centrale a Arbitrilor, şi Cristian Libertatu, fost director OPC Argeş, au fost duşi, vineri, la Curtea de Apel Piteşti, unde s-a judecat recursul împotriva respingerii cererii de eliberare sub control judiciar.
Cererile de eliberare sub control judiciar ale lui Gheorghe Constantin şi Cristian Libertatu au fost respinse miercuri, de Tribunalul Argeş, iar avocaţii lor au depus recurs la această decizie.
Finanţatorul echipei FC Argeş, Cornel Penescu, şi-a retras, vineri, cererea de eliberare sub control judiciar care urma să se judece la Tribunalul Argeş.
Penescu a fost dus, vineri dimineaţă, în jurul orei 10:00, la Tribunalul Argeş, unde trebuia să se judece cererea de eliberare sub control judiciar. Întrebat de jurnalişti, la intrarea în sediul clădirii tribunalului, de ce vrea să renunţe la cererea de eliberare sub control judiciar, Cornel Penescu a spus: " E problema avocaţilor. Ei pot să explice". După circa un sfert de oră, Penescu a părăsit Tribunalul Argeş şi, înainte de a fi urcat în dubă, a afirmat că nu este vinovat: "Nu sunt vinovat şi am impresia că sunt distribuit într-un film".
Cererea de eliberare sub control judiciar a lui Liviu Făcăleaţă se va judeca în data de 28 aprilie, după ce avocatul său a cerut, joi, la Tribunalul Argeş, un nou termen, pentru a putea pregăti apărarea.
Patronul FC Argeş, Cornel Penescu, este cercetat de procurorii anticorupţie pentru trei infracţiuni de dare de mită, iar fostul preşedinte al Comisiei Centrale a Arbitrilor din cadrul FRF, Gheorghe Constantin, pentru două infracţiuni de luare de mită.
Alături de Penescu, în dosar este cercetat şi Liviu Ilie Făcăleaţă, persoană din anturajul finaţatorului FC Argeş, în sarcina căruia s-a reţinut o infracţiune de dare de mită şi o infracţiune de complicitate la dare de mită în formă continuată.
Gheorghe Constantin este acuzat de două infracţiuni de luare de mită, dintre care una în formă continuată, iar Cristian Dan Libertatu, fost director al Oficiului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Argeş, de o infracţiune de luare de mită.
Citeşte şi Cornel Penescu şi-a retras cererea de eliberare sub control judiciar