MENIU

Curtea Constituţională din Republica Moldova a aprobat renumărarea voturilor

Foto: NewsIn

Curtea Constituţională din Chişinău a aprobat renumărarea voturilor de la alegerile parlamentare care au avut loc recent. Cererea de renumărare a voturilor a fost formulată chiar de preşedintele Vladimir Voronin, după acuzaţiile legate de fraudarea alegerilor.

Renumărarea voturilor de la alegerile legislative din 5 aprilie din Republica Moldova va include şi examinarea listelor de alegători, aşa cum cerea opoziţia. "Curtea Constituţională a Moldovei ordonă Comisiei Electorale Centrale să renumere în termen de nouă zile toate voturile exprimate de alegători la alegerile din 5 aprilie", a declarat preşedintele Curţii, Dumitru Pulbere, după şedinţă.

Potrivit lui, renumărarea va include şi examinarea listelor electorale, aşa cum cere opoziţia, care acuză fraudarea masivă a acestora. "Aceste două probleme sunt strâns legate. Nu se poate face una fără cealaltă", a spus el.

Comisia Electorală Centrală (CEC) acordase deja opoziţiei acces la listele electorale, dar Partidul Comuniştilor a contestat sâmbătă în justiţie această decizie, iar judecarea apelului este aşteptată luni. Reprezentanţii opoziţiei începuseră în urmă cu câteva zile să verifice listele de alegători şi să le confrunte cu numărul de voturi, având scopul să descopere presupusele voturi false în favoarea Partidului Comuniştilor.

Opoziţia spune însă că are acces limitat la listele de alegători în mai multe raioane. Vineri, preşedintele moldovean Vladimir Voronin a declarat că dispune de "dovezi" ale implicării României în incidentele postelectorale din ţara sa, cerând şi renumărarea voturilor la alegerile legislative din 5 aprilie, ale căror rezultate sunt contestate de opoziţie.