Cursurile la Şcoala nr. 7 din Timişoara au fost suspendate pentru şapte zile
Cursurile la Şcoala generală cu clasele I-VIII nr. 7 din Timişoara au fost supendate pentru şapte zile, după ce mai mulţi copii care au intrat în contact cu învăţătoarea bolnavă de gripă nouă au fost diagnosticaţi cu virusul AH1N1.
Tânăra învăţătoare se ocupă de copii cu ajutor educaţional special,
care sunt în programul de incluziune. Micuţii nu sunt din aceeaşi
clasă, dar au activităţi cu personal de sprijin.
Opt persoane
din Timişoara au fost diagnosticate cu virusul AH1N1 şi sunt internate
la spital, patru fiind copii care au intrat în contact cu învăţătoarea
de la o şcoală din oraş, iar celelalte patru persoane au intrat în
contact cu elevii. Pentru alte patru persoane care au simptome de
îmbolnăvire, dar în cazul cărora rezultatele analizelor nu au venit
încă deoarece laboratorul este suprasolicitat, se află sub
supravegherea medicilor şi urmează tratament.
"În total sunt opt persoane confirmate prin teste de laborator. Pentru
ceilalţi nu se mai confirmă prin teste de laborator, pentru că a fost
depăşită capacitatea laboratorului", a declarat directorul Spitalului
de Boli Infecţioase "Victor Babeş" din Timişoara, Dorin Vancea.
Persoanele sunt internate acum, la fel şi învăţătoarea cu care au
intrat în contact copiii de la Şcoala Generală cu clasele I-VIII nr. 7
din Timişoara. Învăţătoarea a fost internată sâmbătă, după ce de vineri
prezenta simptome de gripă nouă. Ea se întorsese din Anglia, de la un
seminar din Londra.
În ceea ce priveşte focarul din Filiaşi, judeţul Dolj, unde cursurile
şcolii generale cu clasele I-VIII sunt suspendate, numărul cazurilor de
îmbolnăvire cu virusul gripal AH1N1 a crescut la 15. Luni după-amiază
au mai fost diagnosticate alte opt persoane, cinci dintre acestea
primind tratament la domiciliu.
"Trei copii au fost internaţi la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase şi
Pneumoftiziologie Victor Babeş, iar alţi trei elevi şi două cadre
didactice au fost izolate la domiciliu, unde primesc tratament adecvat.
Diagnosticul de îmbolnăvire cu noul virus a fost pus în baza semnelor
clinice şi a contextului epidemiologic", a declarat Laurenţiu Barbu,
purtător de cuvânt al prefecturii Dolj.
În cursul zilei de luni, un profesor care preda la clasa a VI-a a Şcolii Generale cu clasele I-VIII Filiaşi a fost diagnosticat cu virusul AH1N1, fiind internat la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase "Victor" Babeş din Craiova, acesta fiind cel de-al doisprezecelea pacient din judeţul Dolj diagnosticat în ultimele cinci zile. Primele cazuri au fost confirmate vineri seara, la doi elevi şi o asistentă medicală care lucrează la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova. În urma măririi numărului de persoane care au prezentat simptomele gripei porcine, autorităţile judeţene au decis întreruperea cursurilor la Şcoala Generală cu clasele I-VIII Filiaşi pe o perioadă de şapte zile.