Cursul de referinţă a urcat joi la 4,2240 lei/euro, în urma deprecierii leului din debutul şedinţei
Cursul de referinţă anunţat joi de BNR a urcat cu aproape un ban (0,15%), la 4,2240 lei/euro, în urma deprecierii monedei naţionale în primele tranzacţii ale zilei, urmată de o stabilizare la 4,2250 unităţi/euro, pe o piaţă încă liniştită, dar uşor mai volatilă faţă de şedinţele precedente.
Miercuri, banca centrală afişase un curs de referinţă de 4,2178 lei/euro.
Moneda europeană s-a scumpit în primele tranzacţii de la 4,2280 lei la 4,2340 lei, însă apoi cursul de chimb a coborât treptat, stabilizându-se la 4,2250 lei/euro la mijlocul zilei. La ora 13:30, băncile cumpărau un euro cu 4,2205 lei şi îl vindeau cu 4,2295 lei.