MENIU

Cursul a coborât la minimul ultimei luni, 4,1281 lei pentru un euro

Foto: flagpedia.net

Banca Naţională a României (BNR) a afişat, joi, un curs de referinţă de 4,1281 lei/euro, cu aproape 4 bani (0,86%) mai scăzut decât cel de miercuri, în condiţiile în care leul s-a apreciat puternic pe piaţa interbancară, de la 4,15 la 4,1250 lei/euro, în ton cu regiunea.

BNR nu a mai afişat un curs atât de scăzut din 10 aprilie, când era de 4,1189 lei/euro. Banca centrală afişase miercuri un curs de referinţă de 4,1638 lei/euro, în uşoară creştere faţă de nivelul de marţi, de 4,1605 lei/euro.

Cursul leului se menţine, totuşi, la un nivel ridicat în condiţiile în care, în prima lună a acestui an, cursul de referinţă atinsese, succesiv, mai multe vârfuri istorice, care au culminat, pe 22 ianuarie, cu nivelul de 4,3127 lei/euro, după ce în vara lui 2007 scăzuse la 3,1112 lei/euro.
Mai multe articole despre:
BNR euro apreciere curs valutar news alert