Curentul electric colectat din spaţiu ar putea deveni realitate în următorul deceniu
Compania americană Pacific Gas & Electric încearcă să găsească noi surse de energie, chiar dacă înseamnă să meargă în spaţiu pentru a o obţine.
Compania din California a declarat luni că încearcă să obţină aprobarea de la comisiile de energie pentru a cumpăra 200 de megawati de energie solară de la o altă companie intitulată Solaren, pe o periodă de 15 ani, şi pe care să o distribuie populaţiei.
Ideea de energie solară colectată direct din spaţiu nu este nouă şi implică trimiterea în spaţiu a unei instalaţii care poate transforma energia solară într-o formă folosibilă, şi a o transmite wireless pe Pământ. Oamenii de ştiinţă se gândesc de zeci de ani să capteze energia solară direct din spaţiu, dar nu a fost niciodată fezabilă comercial.
Solaren propune instalarea de panouri solare pe un satelit pentru a genera electricitate. Acesta o va converti în unde radio şi o va trimite mai departe în California. Receptorul converteşte apoi undele radio înapoi în electricitate şi o trimite în reţeaua electrică.
Avantajul energiei produse în spaţiu este că poate fi colectată tot timpul, chiar dacă este noapte sau înorat. Solaren nu este însă singura companie care încearcă acest procedeu la scară industrială, Space Energy încercând să obţină aceleaşi rezultate cu o tehnologie asemănătoare.