Cuplul Obama, atracţia principală la aniversarea debarcării din Normandia
Preşedintele american, Barack Obama, a luat parte sâmbătă la ceremoniile organizate la Caen, la 65 de ani de la debarcarea din Normandia, care a înclinat balanţa în favoarea Alianţilor, în timpul celui de-al doilea război mondial. Obama şi-a încheiat sâmbătă în Franţa un turneu care l-a purtat prin Arabia Saudită, Egipt şi Germania.
După ceremonie, primele doamne ale Statelor Unite şi Franţei s-au alăturat soţilor lor, iar preşedintele Franţei a fost aproape la fel de afectuos cu amândouă.
Barack Obama a luat parte la ceremonii alături de Nicolas Sarkozy, Prinţul Charles, premierul britanic, Gordon Brown şi premierul Canadei, Stephen Harper.
De la Jimmy Carter încoace, toţi preşedinţii americani, cu excepţia lui George Bush senior, au luat parte la ceremoniile de pe 6 iunie, din Normandia. Aliaţii au pierdut 20.000 de oameni, în acea bătălie, care a fost una dintre cele mai mari din istorie.
De asemenea, cuplul prezidenţial i-a impresionat şi pe oamenii de rând. Autorităţile franceze au luat măsuri de securitate fără precedent pentru vizita cuplului prezidenţial american la Paris. Reveniţi de la ceremoniile dedicate aniversării a 65 de ani de la debarcarea în Normandia, Barack şi Michelle Obama au admirat monumentele Oraşului Luminilor şi au savurat rafinamentele gastronomiei franceze.
Convoiul prezidenţial s-a oprit mai întâi pentru a vizita catedrală Notre Dame. Mai târziu, ei au plecat spre un bistro. Ambasada Statelor Unite rezervase o masă la acest local cu o săptămână înainte, dar patronul nu s-a aşteptat să îl aibă drept client chiar pe preşedinte. De aceea, nici în meniu nu s-au aflat feluri de mâncare gătite special pentru distinşii vizitatori. Modestia şi discreţia liderului de la Casa Albă şi a primei doamne le-a făcut o impresie foarte bună clienţilor obişnuiţi ai restaurantului.