MENIU

Cupa României - CS Zlatna anunţă că nu vrea să joace meciul cu Dinamo decât pe teren propriu! Vezi programul meciurillor din 16-imi

Foto: NewsIn

Conducerea grupării CS Zlatna s-a declarat extrem de dezamagită de decizia FRF de a programa partida cu Dinamo, din 16-imile Cupei României, la Mediaş, deşi, conform tragerii la sorţi, ar fi trebuit să se joace în localitatea din Alba.

"Întâlnirea cu Dinamo reprezintă cel mai important eveniment al anului din Zlatna. Regulamentele sunt clare şi nu vom accepta să jucăm altundeva decât la Zlatna. Mai bine nu ne calificam până aici şi eram eliminaţi din prima etapă, nu mai are sens aşa să te chinui. Ne-am dorit atât de mult să aducem o echipă mare aici, am cheltuit bani cu deplasări, am pierdut puncte în campionat şi cu ce ne-am ales? Cu oboseală şi dezamăgire maximă", a spus directorul sportiv al formaţiei din Zlatna, Titi Iancu, pentru agenţia NewsIn.

Federaţia Română de Fotbal a anunţat marţi programul 16-imilor Cupei României, iar partida dintre CS Zlatna şi Dinamo a fost programată la Mediaş, deşi, conform tragerii la sorţi, ar fi trebuit să se dispute pe terenul primei formaţii extrase din urnă. Decizia a venit ca urmare a faptului că regulamentul prevede ca în cazul în care echipa gazdă nu dispune instalaţie de nocturnă şi meciul va fi transmis de un post de televiziune, FRF îşi rezervă dreptul de a programa jocul pe un alt stadion.

Totuşi, arena din Zlatna dispune de o nocturnă care are 800 de lucsi, însă neomologată, iar oficialii clubului cred că FRF a decis ca meciul să se joace la Mediaş pentru că echipa din Ştefan cel Mare joacă peste numai trei zile în deplasare în compania celor de la Gaz Metan.

Cupa României - Programul partidelor din 16-imile competiţiei

Federaţia Română de Fotbal a anunţat, marţi, programul şi locurile de disputare ale partidelor din faza 16-imilor de finală ale Cupei României, care vor avea loc în zilele de 22, 23 şi 24 septembrie, informează site-ul forului condus de Mircea Sandu.

Programul şi locurile de disputare ale partidelor din 16-imile Cupei României:

Marţi, 22 septembrie:

GAZ METAN MEDIAŞ - CSM RÂMNICU VÂLCEA, ora 16:00, stadion Municipal (Mediaş)

GLORIA BISTRIŢA - DUNĂREA GIURGIU, ora 16:00, stadion Gloria (Bistriţa)

UNIVERSITATEA CRAIOVA - GLORIA II BISTRIŢA, ora 19:00, stadion Ion Oblemenco (Craiova)

Miercuri, 23 septembrie:

UNIREA URZICENI - SPORTUL STUDENŢESC, ora 16:00, stadionul Tineretului (Urziceni)

CHIMIA BRAZI - FC VASLUI, ora 16:00, stadion Chimia (Brazi)

CEAHLĂUL PIATRA NEAMŢ - GAZ METAN CFR CRAIOVA, ora 16:00, stadion Ceahlăul (Piatra Neamţ)

FC BRAŞOV - CS OTOPENI, ora 16:00, stadion Tineretului (Braşov)

ASTRA PLOIEŞTI - FARUL CONSTANŢA, ora 16:00, stadion Astra (Ploieşti)

MINERUL MEHEDINŢI - INTERNAŢIONAL CURTEA DE ARGEŞ, ora 16:00, stadion Victoria (Vânju Mare)

OŢELUL GALAŢI - UNIREA ALBA IULIA, ora 16:00, stadion Oţelul (Galaţi)

POLITEHNICA IAŞI - PANDURII TG. JIU, ora 16:00, stadion Emil Alexandrescu (Iaşi)

FC TIMIŞOARA - SĂNĂTATEA CLUJ, ora 18:30, stadionul Dan Păltinişanu (Timişoara)

FCM BACĂU - STEAUA, ora 20:30, stadionul Municipal (Bacău)

Joi, 24 septembrie:

FC BIHOR - RAPID, ora 16:00, stadion Municipal (Oradea), transmis pe Sport.ro.

CFR CLUJ - DUNĂREA GALAŢI, ora 18:30, stadionul Dr. Constantin Rădulescu (Cluj)

FC ZLATNA - DINAMO, ora 20:30, stadionul Municipal (Mediaş)

Meciurile se vor disputa într-o singură manşă, iar dacă după 90 de minute de joc scorul este egal se va intra în prelungiri, apoi în cazul în care egalitatea persistă se va ajunge la loviturile de departajare. Echipele care vor învinge se vor califica în optimi, iar jocurile din această fază vor avea loc în zilele de 27, 28 şi 29 octombrie. Finala competiţiei este programată pentru data de 5 iunie 2010, la Iaşi. 

Mai multe articole despre:
Cupa României program 16-imi