Cumpărător-surpriză la Flamingo, Adamescu
Patronul Unirea Shopping Center, Dan Adamescu, se află în spatele achiziţiei de 12% din acţiunile retailerului de electronice şi electrocasnice Flamingo International, operaţiune derulată pe Bursa de la Bucureşti săptămâna trecută, au declarat pentru Business Standard surse apropiate afacerii. Valoarea tranzacţiei s-a situat la 600.000 de euro.
Sursele citate susţin că o parte consistentă din pachetul Flamingo îi revine lui Adamescu, în tranzacţii, alături de acesta, participând şi alţi investitori. "Dan Adamescu profită de deprecierea masivă a unor titluri bursiere, care s-au ieftinit mult sub capacitatea de vânzare a companiilor respective", spune una dintre sursele citate.