MENIU

Cum să încasezi banii la timp: clauze contractuale antiglonţ

Contractele pot duce la litigii

În afaceri, cel mai mare aliat al tau este contractul. Mai ales în vremuri de incertitudine economică, folosit cu îndemânare, acest scut care te poate salva din multe situaţii-limită. Însă pentru asta va trebui să îţi blindezi contractul cu clauze antiglonţ. Nu-ţi pune încă semnătura pe contract. Mai aşteaptă puţin..

Chiar dacă ţi-ai evaluat juridic partenerul de afaceri şi ştii cu cine ai de-a face, tot mai trebuie să faci ceva. Şi anume să te familiarizezi cu principalele clauze contractuale care te feresc de litigii şi neplată. Un contract tipic trebuie să conţină: părţile contractuale, obiectul contractului (drepturile şi obligaţiile asumate de către părţi), daune interese (despăgubiri), rezilierea contractului, garanţii, instanţa competentă. La acestea se pot adauga şi alte clauze contractuale care pot face diferenţa între banii incasaţi şi cei pierduţi.

Transferul dreptului de proprietate in cazul bunurilor

În cazul comercializării de bunuri e importantă precizarea în contract a momentului în care se transferă dreptul de proprietate asupra acestora. Pentru a ilustra importanţa acestei clauze voi lua în discuţie exemplul unui comerciant de lifturi.  Astfel, între societatea „VÂND LIFTURI SRL\" şi dezvoltatorul „CONSTRUIESC BLOCURI SA\" se semnează un contract al cărui obiect îl reprezintă două lifturi.  Dezvoltatorul plăteşte un avans de 10% din preţul total la semnarea contractului, urmând ca restul banilor să fie achitaţi în mai multe tranşe. Cea mai mare dintre acestea, în valoare de 70% din preţ, urmează a fi plătită de către dezvoltator după primirea lifturilor.

Inevitabilul se produce însă, dezvoltatorul luând lifturile si uitand să plăteasca această tranşă. Odată ce s-a văzut „cu sacii în caruţă\" sau, mai bine zis, cu lifturile în depozit, acesta a început să condiţioneze plata sumei de bani de renegocierea preţului. Astfel comerciantul de lifturi s-a trezit prins la mijloc, nevoit să aleagă între un preţ mai mic decât cel agreat în contract şi o procedură judecătorească de recuperare a banilor, costisitoare în termeni de timp şi bani.

Regula stabileşte semnarea contractului sau predarea bunurilor ca moment al transmiterii dreptului de proprietate. Dacă părţile implicate de respectivul contract ar fi prevăzut că dreptul de proprietate asupra lifturilor se transmite odată cu achitarea ultimei tranşe, în caz contrar vânzătorul având dreptul de a-şi recupera lifturile chiar dacă se află în depozitul cumpărătorului, cu pierderea avansului plătit, lucrurile ar fi stat cu totul altfel.

Află care sunt celelalte clauze contractuale care te pot feri de neplată pe Antreprenor.NET

 

Mai multe articole despre:
contract litigii antreprenor Antreprenor.NET