MENIU

CSM s-a autosesizat în cazul judecătoarei Mărioara Dumitru, acuzată că şi-ar fi înscenat un accident

Foto: RTV

CSM a anunţat, luni, că s-a autosesizat în cazul Mărioara Dumitru, judecător la Curtea de Apel Piteşti, acuzată că şi-ar fi înscenat un accident, pentru a nu plăti reparaţiile la maşina sa găsită lovită.

Într-un comunicat remis luni, se precizează că CSM s-a autosesizat şi, în situaţia în care se va stabili că faptele semnalate nu au natură penală, vor fi demarate cercetări sub aspect disciplinar de către Inspecţia Judiciară a Consiliului Superior al Magistraturii.

Efectuarea cercetării penale este, însă, atributul exclusiv al organelor de urmărire penală, se arată în comunicatul Consiliului Superior al Magistraturii.

Potrivit unor surse judiciare, judecătoarea şi-ar fi găsit maşina lovită şi, pentru că nu avea asigurare, trebuia să achite banii pentru reparaţii. Dar, spun aceleaşi surse, magistratul şi-ar fi înscenat un accident, pentru a nu plăti, luându-i drept complici pe un primar şi un agent de poliţie. 

Procurorii au ajuns la acest caz în timpul cercetărilor privind în dosarul permiselor auto din Argeş. Dosarul judecătoarei a ajuns la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Potrivit Parchetului General, patru persoane sunt urmărite penal în acest caz, printre care se află şi primarul din Bascov, Gheorghe Stancu, în timp ce Mărioara Dumitru este urmărită penal pentru fals în declaraţii, complicitate la fals, fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals şi înşelăciune.

Mai multe articole despre:
accident CSM judecătoare