CSI cere populaţiei din Republica Moldova să respecte rezultatul alegerilor
Miniştrii de Externe ai statelor membre CSI au cerut vineri părţilor implicate în protestele violente din Republica Moldova să respecte rezultatul alegerilor de duminică, pe care le-au câştigat comuniştii, relatează Interfax.
Şefii diplomaţiei din Comunitatea Statelor Independente (CSI, formată din fostele republici sovietice cu excepţia ţărilor baltice şi Georgiei) au adoptat în cadrul întrevederii de vineri, de la Aşhabad, o declaraţie comună privind situaţia din Republica Moldova. "În declaraţie, miniştrii au condamnat încercarea de soluţionare a momentelor conflictuale pe cale violentă", a anunţat biroul de presă al organizaţiei.
"Ei au făcut apel către părţi să respecte ordinea
constituţională şi să ţină cont de rezultatele alegerilor parlamentare,
care au fost recunoscute de observatorii internaţionali", potrivit
biroului de presă.
Agenţia rusă RIA Novosti, care l-a citat pe ministrul rus de Externe
Serghei Lavrov, afirmă că CSI a condamnat tentativele de subminare a
proceselor democratice din Republica Moldova.
"Noi am condamnat manifestarea violentă şi tentativele de subminare a
proceselor democratice şi am făcut apel la soluţionarea tuturor
problemelor exclusiv pe cale legală", a declarat Lavrov la conferinţa
de presă de la Aşhabad, la finalul întâlnirii ministeriale a statelor
membre CSI.