Crucea Roşie România a lansat un program de ajutorare a săracilor
Banca de Alimente. Aşa se numeşte proiectul lansat de Crucea Roşie, prin care românii pot să-i ajute pe cei mai săraci dintre conaţionalii lor.
Campania a debutat pe 26 septembrie şi va dura până în decembrie. În trei hypermarketuri sunt amenajate rafturi inscripţionate, pe care se găsesc diverse produse. Cine le cumpără, le poate depune apoi în containere special amenajate. Sunt preferate conservele, uleiul, făina, zahărul, pastele şi biscuţii.
Beneficiarii vor fi bătrâni bolnavi şi singuri, persoanele cu dizabilităţi sau familiile nevoiaşe care au copii. Periodic, alimentele vor fi distribuite pe baza unor liste sociale.
Statisticile Crucii Roşii arată că situaţia de acum e mai gravă decât în anul 2000, când aproape 50% dintre români trăiau în sărăcie.