MENIU

Croitoru: "Steaua a făcut totul pentru a-mi lua banii şi pentru a nu-mi respecta contractul"

Foto: NewsIn

Mijlocaşul Stelei, Marius Croitoru, a declarat, luni, agenţiei NewsIn, că oficialii grupării din Ghencea au folosit toate mijloacele pentru a-l determina să-şi rezilieze contractul fără nicio pretenţie financiară şi a precizat că gruparea "roş-albastră" trebuie să-i achite 60.000 de dolari.

"Eu am făcut memoriu pentru drepturile mele şi pentru a fi primit la antrenamente. Steaua a făcut memorii împotriva mea şi tot ce a putut, pe orice cale, pentru a nu-mi respecta contractul şi pentru a mă determina să renunţ la bani. Eu n-am venit la Steaua să mă judec, n-am avut intenţia asta, n-am crezut că voi ajunge vreodată aici. Am venit la Steaua pentru domnul Becali şi pentru ceea ce înseamnă acest club. Am muncit toată viaţa pentru a ajunge să joc fotbal la cel mai înalt nivel", a spus Marius Croitoru.

Croitoru a povestit cum a decurs conflictul cu FC Steaua. El susţine că în iarnă a primit din partea clubului o hârtie prin care i se permitea să susţină probe de joc la orice echipă doreşte şi că, după o lună, când a solicitat prelungirea valabilităţii documentului, i s-a spus că o va primi doar dacă va renunţa la drepturile financiare neplătite pe perioada noiembrie 2008 - februarie 2009.

După ce preşedintele Valeriu Argăseală a refuzat să-i comunice programul de antrenament, Croitoru a solicitat acest lucru în scris, precum şi achitarea drepturilor salariale restante.

"Pe 18 februarie, când Steaua II s-a întors din stagiul de pregătire, domnul Strizu m-a primit la antrenamente, dar deja îmi depusesem memoriu la CNSL (Camera Naţională de Soluţionare a Litigiilor - n.r.) în care solicitam achitarea banilor şi a chiriei pe apartament, sumă care nu a fost plătită din luna august până în ziua de azi. Acesta este momentul în care ei au depus două memorii contra mea, unul la Comisia de Disciplină, şi altul la CNSL. Primul memoriu fusese făcut pentru o presupusă lipsă nemotivată de la antrenamente pe perioada cât fusesem plecat la probe cu acordul scris al clubului şi cu semnătura domnului Argăseală. Cel de-al doilea cerea desfacerea contractului de muncă, pe motiv că lipsisem 30 de zile de la antrenamente şi meciuri oficiale. Nu ştiu cum venea asta, pentru că în ianuarie nu fusese niciun meci oficial".

Mijlocaşul s-a arătat dezamăgit de comportamentul preşedintelui stelist Valeriu Argăseală: "Ducându-mă la antrenamente, aveam numai obligaţii, drepturi, nu. I-am spus lui Argăseală că trebuie să-mi ofere o locuinţă de serviciu, la care acesta a răspuns: «Du-te şi stai în maşină cu soţia şi copiii»".

Marius Croitoru a menţionat că a câştigat în litigiul cu Steaua la toate comisiile. "Ultima decizie dată de CAF în favoarea mea este definitivă, executorie şi irevocabilă, iar Steaua trebuie să-mi achite 60.000 de dolari plus banii de chirie, plus cheltuielile de judecată. Dacă nu, mă văd nevoit să recurg iarăşi la instanţă", a mai spus jucătorul.

Marius Croitoru s-a transferat la Steaua în ianuarie 2007, de la FC Vaslui. Din vara anului trecut, jucătorul a evoluat pentru Steaua II.

Mai multe articole despre:
Steaua Marius Croitoru litigiu