MENIU

Croaţii votează pentru a-şi alege un nou preşedinte

Alegeri în Croaţia

Croaţii au început să voteze duminică în cadrul scrutinului prezidenţial, pentru a-l alege pe al treilea preşedinte de la declararea independenţei ţării, în 1991, care va avea ca misiune să ducă fosta republică iugoslavă în Uniunea Europeană.

Peste 4,4 milioane de alegători au fost aşteptaţi duminică la urne, iar primele rezultate au fost aşteptate în cursul serii.  Dacă alegătorii nu îi vor departaja pe cei 12 candidaţi în acest tur de scrutin , un al doilea tur va fi organizat la 10 ianuarie, între primii doi clasaţi.

Ivo Josipovici, candidatul Partidului Social-Democrat, este considerat favorit pentru primul tur, potrivit sondajelor, care îl creditează cu 30 la sută din intenţiile de vot.

Actualul preşedinte Stipe Mesici, care conduce Croaţia din 2000 şi a integrat ţara în NATO în 2009, nu mai poate participa, Constituţia limitând mandatele unui şef de stat la două, fiecare de câte cinci ani, potrivit Mediafax.

Mai multe articole despre:
alegeri Croaţia alegători urne