MENIU

Criza îi face pe români să renunţe la vacanţele de Revelion de peste hotare

Majoritatea restaurantelor care organizează mese de Revelion sunt deja rezervate

Cei mai câştigaţi sunt patronii de restaurante din ţară, care se bucură acum de o avalanşă de clienţi. Locurile pentru distracţia de Revelion sunt ocupate aproape toate, chiar dacă mai sunt trei săptămâni până la cumpăna dintre ani. Şi în ciuda cererii mari, preţul unui meniu nu a urcat, ci dimpotrivă a scăzut faţă de anul trecut.

Mureşenii şi-au făcut din timp rezervări la restaurantele unde ofertele sunt de nerefuzat.

\"Oferta de anul ăsta e în concordanţă cu preţurile de anul ăsta, pot să zic că e chiar că şi cea de anul trecut 179 de RON\", a afirmat Sergiu Sasu.

\"Revelionul în sine, masa de revelion costa 170 de lei, dar complexul pune la dispoziţie celor doritori un pachet complet de 4 zile la pretul de 2200 de lei\", a declarat Emilia Morar.

La aşa oferte, există şi clienţi dornici să nu stea acasă la cumpăna dintre ani. \"În general la munte sunt pachete, sunt mai multe zile şi nu toată lumea are disponibilitatea de atâtea zile. Pe de altă parte sunt şi preţurile, care la munte sunt foarte-foarte mari tarifele\".

Bucătarii au un rol extrem de important ca petrecăreţii să fie mulţumiţi şi să nu regrete banii plătiţi pentru meniu. Aşa că prepară numai bunătăţi.

\"Cotlet umplut si un medalion din piept de curcan cu fructe de padure, care e o combinaţie foarte, cum să spunem noi, gâdilă gusturile clienţilor noştri\", spune unul dintre bucătari.

Puţine restaurante mai au locuri libere aşa că ar trebui să vă grăbiţi dacă vreţi să petreceţi Revelionul într-un restaurant elegant.

Mai multe articole despre:
revelion patroni criză restaurante bucătari