Criza economică este privită de români la scară naţională
Românii nu percep criza ca pe o problemă personală, ci ca pe un fenomen care se manifestă la scară naţională. Potrivit unui sondaj Insomar, citat de Business Standard, doar un român din cinci crede că situaţia la locul de de muncă s-a înrăutăţit faţă de anul trecut.
Jurnaliştii de la Business Standard susţin însă că percepţiile românilor sunt contrazise de datele reale din economie care arată că 73.000 de români au rămas anul trecut fără slujbe, iar alţi 60.000 li se vor alătura în lunile următoare.
Cele mai mari temeri ale românilor legate de criza economică privesc scumpirea alimentelor şi creşterea cheltuielilor cu locuinţa. Mai mult, peste jumătate dintre români nu ştiu nicio măsură prin care pot reduce efectele crizei. Sondajul Insomar citat de Business Starndard mai arată că doar 16 la sută dintre români se aşteaptă ca salariile lor să scadă anul acesta.