Criza a "aerisit" buzunarele oamenilor de fotbal din România. Vezi cine şi cât a sărăcit!
Majoritatea oamenilor de fotbal au fost loviţi de criza economică, fie că sunt patroni, jucători sau antrenori. Gigi Becali a fost lovit cel mai rău de criză, averea sa scăzând într-un an cu circa 500 de milioane de euro.
Totuşi, Becali ocupă locul trei în topul celor mai bogaţi oameni din fotbalul românesc, în care lider absolut este patronul Astrei Ploieşti, Ioan Niculae, care, desfăşurând activităţi în agricultură, comerţ exterior, imobiliare şi turism, şi-a dublat averea pe timp de criză, de la 600-650 de milioane de euro, la 1,2 miliarde.
Tot peste Becali este şi rivalul său de la Rapid, George Copos, a cărui
Nici Adrian Porumboiu (FC Vaslui) nu o duce mai bine, averea sa fiind estimată la 180-200 de milioane de euro, cu circa 100 de milioane maimică decât anul trecut.
Familia Penescu a resimţit şocul crizei, dar şi pe cel al arestării lui Cornel Penescu, iar averea lor a ajuns la 100 de milioane de euro, faţă de 250-270 de milioane cât era anul trecut.
Patronul campioanei Unirea Urziceni, Dumitru Bucşaru, are o avere de două ori mai mică decât anul trecut (75-80 de milioane de euro), în timp
Dacă Adrian Mutu (Fiorentina), care anul trecut figura în topul celor mai bogaţi oameni din fotbal, cu o avere de 14 milioane de euro, a dispărut din peisaj, căpitanul naţionalei, Cristi Chivu, care câştigă la Inter 5 milioane de euro pe an, rezistă în clasament, cu o avere de 16 milioane, faţă de 25 de milioane, cât era anul trecut.
Şi "regele" fotbalului românesc, Gheorghe Hagi, este mai sărac decât anul trecut, cu o avere de 30-35 de milioane (47-50 de milioane în 2009), iar Gică Popescu a rămas cu 29 de milioane din 40.
Preşedintele LPF, Dumitru Dragomir, are o avere de două ori mai mică decât anul trecut (24-25 de milioane), în timp ce patronul Jiului Petroşani (Liga a II-a) a rămas cu doar un sfert din avuţie (25 de milioane).
Printre fericiţii din ultimul an se numără şi antrenorul Cosmin Olăroiu, a cărui avere a crescut de la 12 la 15 milioane de euro.