Cristiano Ronaldo are picioare de 100 de milioane de euro
Starul portughez a suferit 34 de faulturi în trei meciuri jucate pentru Real Madrid şi a fost atacat dur, la genunchi, de Grygera, de la Juventus. În consecinţă, madrilenii îşi vor proteja investiţia prin intermediul unei agenţii de asigurări.
Transferul de la Manchester United la Real Madrid, contra a 94 milioane euro, nu este singurul record pe care îl stabileşte Cristiano Ronaldo în această vară.
Starul portughez este şi omul cu cele mai scumpe picioare din lume, cotidianul El Mundo scriind că Real Madrid a prevăzut asigurarea acestora contra a 100 milioane euro. Alarma a fost dată vinerea trecută, în timpul meciului cu Juventus, din Cupa Păcii, când lusitanul a fost atacat dur de cehul Zdenek Grygera, la nivelul genunchiului. Ronaldo nu a suferit dur de pe urma respectivei intervenţii, însă o accidentare mai gravă ar provoca pierderi financiare uriaşe pentru clubul care a investit atâtea zeci de milioane într-un singur sportiv.
În plus, Cristiano Ronaldo a suferit nu mai puţin 34 de faulturi în cele trei meciuri pe care le-a jucat în tricoul Realului, asta în condiţiile în care doar într-unul din ele a jucat toate cele 90 de minute.