Cristian Unteanu: Merită să votezi?
Ani de zile, dacă vă mai amintiţi de acest episod totuşi nu foarte îndepărtat, s-a discutat la nesfârşit despre consecinţele politice ale votului dat în "Duminica Orbului". După cum se arată, situaţia s-ar putea repeta şi acum, fie şi numai dintr-un profund sentiment de dezgust sau indiferenţă în raport cu promisiunile pe an ce trece mai răsunătoare şi fantasmagorice ale politicienilor şi cu ce-a ieşit din ele.
Să mai adăugăm la asta şi prezenţa, pe lista eurocandidaţilor, a unor personaje cel puţin exotice, dacă nu chiar excentrice şi care simbolizează circăria, manelismul şi neprofesionalismul celor care au alcătuit listele respective, lăsându-ne să înţelegem foarte clar că vor să trimită în Parlamentul European nişte marionete fără altă identitate decât aceea de slugă credincioasă (cât poate să fie o slugă) intereselor sforarilor de la Bucureşti.