MENIU

Cristian Teodorescu: Săritura lui TRU pe blocul PDL-ului

Foto: teodorescu.blog.cotidianul.ro

În locul săriturii de pe bloc, cu care a ameninţat, la un moment dat, înainte de naşterea alianţei la guvernare dintre PDL şi PSD, Traian Ungureanu a ales săritura pe blocul pedelist.

TRU nu ascunde că simpatizează PDL-ul şi că e un susţinător al preşedintelui Băsescu. Un simpatizant şi un susţinător căruia uneori îi aţipeşte spiritul critic, dacă nu şi-l adoarme singur, din convingerea că PDL-ul trebuie sprijinit în continuare, chiar dacă a ajuns la putere, iar preşedintele trebuie să obţină şi al doilea mandat. Propunerea care i-a venit din partea PDL, de a candida la europarlamentare, mi se pare logică. Traian ar putea reprezenta cu succes PDL în Parlamentul Europei.

Iar dacă ţinem cont de convingerile lui, n-ar fi nici o contradicţie între ceea ce gîndeşte el şi ceea ce ar trebui să gîndească şi PDL-ul. Dar, pentru mine, una e un TRU jurnalist cu simpatiile lui mărturisite, şi cu totul altceva un Traian Ungureanu aspirat în politică de partidul cu care ne îndemna să votăm la alegerile parlamentare de anul trecut.

 

Citeşte mai mult 

Mai multe articole despre:
Traian Ungureanu jurnalist