Cristian Teodorescu: Povestiri pe unde scurte. Un telefon de la Gelu Ionescu
(Înainte de a pleca de la Cotidianul voiam să fac o istorie orală a Europei Libere, cu voci, personaje şi întîmplări, mai mult din nostagie decît la gîndul că au trecut 60 de ani de la înfiinţarea acestui post de radio. Nu voiam să fie istoria mea despre Europa Liberă, ci a posesorilor vocilor pe care le-am auzit la Europa liberă, atîtea cîte mai sînt. Nu mi-am permis să reiau tratativele pentru această istorie orală, doar ca să o plantez la mine pe blog. Aşa că mă limitez, pentru început, la nişte poveşti personale despre acest post de radio.)
În vara lui 1993 îmi mergea prost cu banii. Îmi dădusem demisia de la „Cotidianul”. „România literară” îşi încetase apariţia, nu se ştia pentru cît timp, dar Hanibal Stănciulescu căruia îi fătase căţeaua vreo şapte metişi de şoricar – ea – cu un el pekinez pe care nu l-am cunoscut m-a invitat să-mi aleg unul.