Cristian Teodorescu: Partid disponibil. Aştept oferte serioase
PSD şi PDL oftează pe ascuns după liberali, la nici trei luni de când a început căsnicia acestei guvernări ameninţate de nepotrivire de caracter.
De frica represaliilor de la Bucureşti, filialele rebele ale celor două partide aliate nu-şi mai afişează duşmănia în plină stradă. În schimb s-au pus pe aşteptat. Să se întâmple ceva în PNL. Adică să se aleagă într-un fel cine conduce partidul, în afara celui despre care se spune că îl diriguieşte din umbră. Pesediştii din România profundă s-au îndrăgostit atât de tare de PNL încă de pe vremea când ei erau în opoziţie la Bucureşti, dar împărţeau frăţeşte puterea în judeţele patriei. Alianţa de după alegeri cu PDL i-a contrariat din străfundurile intereselor şi amiciţiilor locale.