Cristian Pătrăşconiu: Alegeri din 6 în 6 luni!
Campaniile electorale impun, în mod evident, agendei publice alte ritmuri decât cele cu care suntem obişnuiţi în absenţa lor.
E chiar la îndemână observaţia că, în preajma campaniei electorale, partidele devin mai necruţătoare unele cu altele. Se „dau în gât“, se spun adevăruri puse la păstrare în perioade de linişte, cad măşti. Pe de altă parte, se asfaltează mai mult decât de obicei, se pune iarbă. Ca regulă, e investită în jocul politic mai multă ATENŢIE a reprezentanţilor faţă de cei pe care îi reprezintă. Ca să nu mai spun şi că, drept consecinţă a acestui supliment de atenţie, e mai multă politeţe venită de la politicieni faţă de alegători.
Pe de altă parte, în asemenea perioade, şi justiţia pare că se urneşte.
Nu oriunde, ci la vârf, acolo unde au fost şi continuă să fie probleme grave ce par de nesoluţionat. Se şterge praful de pe unele dosare, se încep urmăriri penale, sunt, la limită, chiar şi trimiteri în judecată. Tema justiţiei e, automat, mult mai prezentă în centrul agendei publice şi pentru o perioadă mai mare decât se întâmplă ea să fie atunci când suntem în aşteptarea câte unui raport de la Comisia Europeană (atunci când - aţi băgat de seamă? - ştirile care vin dinspre DNA sunt mai numeroase, iar anemica ANI încearcă să dea impresia că lucrează).