Cristian Ianu de la Aarau este dorit de FC Basel şi Young Boys Berna
Atacantul român Cristian Ianu, legitimat la gruparea elveţiană FC Aarau, se află pe lista de achiziţii a formaţiilor FC Basel şi Young Boys, campioana, respectiv vicecampioana Elveţiei, conform Berner Zeitung.
Cristian Ianu, în vârstă de 25 de ani, evoluează la FC Aarau din anul 2007, iar în acest sezon este golgheterul echipei, cu 6 goluri marcate. Până acum, românul a înscris de 17 ori pentru actuala sa formaţie în 51 de partide.
Conform presei elveţiene, Basel a făcut deja o ofertă pentru atacantul român, însă a fost refuzată, dar negocierile continuă. Basel este campioana en-titre a Elveţiei, având un total de 12 titluri câştigate şi 9 Cupe, în timp ce a doua formaţie interesată de serviciile lui Ianu, Young Boys Berna, s-a clasat la finalul sezonului trecut pe poziţia secundă, iar în istorie a obţinut titlul de campioană în 11 rânduri şi Cupa de alte şase ori.