Cristian Gaţu: \"Au fost cele mai urâte patru minute din viaţa mea\"
În al doilea meci din grupa principală a II-a de la C.M. din China, România a condus Spania cu două goluri, cu patru minute înainte de final, dar ibericele au câştigat cu un gol marcat în ultima secundă, iar tricolorele au ratat şansa de a se califica în semifinalele competiţiei. Deznodământul partidei cu Spania l-a făcut pe preşedintele Federaţiei Române de Handbal să declare că ultimele patru minute ale acestui meci au fost cele mai urâte din viaţa sa.
\"Au fost cele mai urâte 4 minute din viaţa mea. Echipa a alergat aproape tot meciul după Spania, mai erau patru minute, avea două goluri avans şi totuşi a pierdut la un gol şi meciul şi calificarea în semifinale. Arbitrajul a fost lamentabil, dar nu vreau să mă leg de asta, nu pot să spun nici că sunt supărat pe fete ci mai ales pe mine, pentru că nu am şansa să văd o echipã a României acolo sus pe podium, aşa cum merită\", a declarat Gaţu, pentru MEDIAFAX.
Naţionala feminină de handbal a României a pierdut, duminică, în faţa selecţionatei Spaniei, scor 25-26 (11-14), într-un meci din Grupa II principală a Campionatului Mondial din China şi nu mai are nicio şansă de a se califica în semifinalele competiţiei. Acesta este al doilea turneu final consecutiv în care România pierde calificarea în semifinale în urma unei înfrângeri în faţa Spaniei, după ce la europenele din Macedonia ibericele le-au învins pe tricolore în faza grupelor principale.
Următorul meci al selecţionatei tricolore, unul fără miză, este programat marţi de la ora 15:15, cu naţionala Coreei de Sud.