Cristian Diaconescu către Franco Frattini: Românii au drepturi şi libertăţi egale cu cele ale italienilor
Ministrul de externe Cristian Diaconescu a respins luni solicitarea omologului său italian Franco Frattini - care spusese că România trebuie să dea garanţii că nu va mai trimite infractori în Italia - şi a arătat că românii şi italienii au drepturi egale, neputându-se vorbi de o vină anticipată.
"Cetăţenii români au drepturi şi libertăţi egale cu cele ale cetăţenilor italieni sau ale oricăror cetăţeni europeni. Principiul european al liberei circulaţii reprezintă argumentul şi pilonul Uniunii Europene nu numai din punct de vedere moral, ci şi al pieţei interne. Ambele ţări sunt state membre UE cu drepturi şi libertăţi egale", a declarat ministrul Diaconescu la o conferinţă de presă la Bruxelles, după întâlnirea cu miniştrii de externe UE, transmite corespondentul NewsIn.
La o conferinţă de presă susţinută înaintea întâlnirii miniştrilor de externe, Frattini, răspunzând unui jurnalist care l-a întrebat ce garanţii poate da că nu vor mai veni români infractori în Italia, subliniase că nu autorităţile italiene sunt cele care trebuie să dea garanţii, ci România.
În replică, Diaconescu a spus că "prezumpţia de nevinovăţie face parte din principiile fundamentale ale statului de drept. Nu discutăm aici nici despre garanţii, nici despre anticiparea vreunei vinovăţii din punct de vedere penal sau moral. Toţi cetăţenii europeni sunt egali, inclusiv în faţa legii. Şi din acest punct de vedere avem clar dorinţa de a respecta valorile şi normele europene, în tot spaţiul de apartenenţă la UE. Nu sprijin o retorică care face disocieri pe criterii ce nu-şi găsesc suportul în valorile europene", a replicat şeful diplomaţiei române.