Cristi Minculescu şi soţia sa s-au întors în ţară
Solistul trupei Iris, Cristi Minculescu, şi soţia sa, Rodica, s-au întors în ţară joi după-amiază, după ce medicii din Germania au permis externarea cu condiţia unui repaus total şi, implicit, a evitării ieşirilor în public, a declarat impresarul Cosmin Nicoară.
Potrivit managerului trupei, după Paşte, soţii Minculescu trebuie să se întoarcă la clinica din Regensburg. Cel mai probabil, ei vor mai efectua un control medical, pentru a se verifica dacă recuperarea după operaţie decurge, în continuare, bine.
"Vestea întoarcerii lor acasă ne-a luat şi pe noi prin surprindere, pentru că îi aşteptam, cel mai devreme, luni. Important este că se simt bine", a declarat bateristul trupei Iris, Nelu Dumitrescu
În privinţa planurilor Iris din acest an, Dumitrescu a menţionat lansarea unui DVD cu piese de pe cele mai recente albume, precum şi lucrul la un nou material discografic, pe care Cristi Minculescu este nerăbdător să îl înceapă cât mai curând.
Pe 24 martie, la clinica universitară din oraşul german Regensburg, lângă Munchen, solistului trupei Iris, Cristi Minculescu, i-a fost transplantată o parte din ficatul soţiei sale. Minculescu suferă de o afecţiune genetică, boala polichistică hepato-renală, iar soţia artistului şi-a dat acordul să doneze o parte din ficat.
Cristi Minculescu, în vârstă de 50 de ani, cântă în Iris din anul 1980 şi este considerat unul dintre simbolurile rock-ului autohton. În 2007, la împlinirea a 30 de ani de activitate a trupei, Minculescu şi colegii săi au fost decoraţi de preşedintele Traian Băsescu.
Mai multe articole despre:
Germania
operaţie
transplant
întoarcere
Cristi Minculescu
Rodica Minculescu