MENIU

Cristi Borcea: \"Răzvan Lucescu are patru fini şi toţi sunt la naţională!\"

Foto: NewsIn

Lotul României pentru dubla cu Franţa şi Austria l-a făcut pe Cristi Borcea să sară la gâtul selecţionerului. Rechemarea lui Mazilu, dar mai ales neselecţionarea dinamoviştilor Adrian Cristea şi Marius Niculae, l-au scos din sărite pe oficialul \"câinilor\", care l-a acuzat pe Răzvan Lucescu că face selecţia pe \"pile\". \"Şi-a chemat toţi finii la naţională\", spune preşedintele executiv al lui Dinamo.

"Lucescu jr. e un antrenor tânăr, de mare perspectivă. Nu am spus altceva decât că nu merge cu sentimente la naţională. Nu l-am jignit. Asta e părerea mea. Nu trebuie să-ţi iei toţi finii la naţională. Patru fini are şi toţi sunt la naţională. Şi eu îl am pe Niculescu, dar nu înseamnă că e titular. Dacă a lucrat numai cu Braşovul şi cu Rapidul, nu înseamnă că trebuie să ia jucători numai de acolo. Îi doresc să câştige şi cu Franţa şi cu Austria", a declarat Cristi Borcea, la gsptv.

Cristi Borcea face referire la Dani Coman şi Mihai Roman, de la FC Braşov, la stelistul Surdu şi Ionuţ Mazilu, jucătorul lui Arsenal Kiev, toţi fini ai selecţionerului Răzvan Lucescu şi toţi în lotul cu care naţionala României va înfrunta Franţa şi Austria, în preliminariile CM 2010.

"Acest atac este o laşitate. Nu este corect şi normal ca un conducător de club să provoace astfel de discuţii înaintea unui meci. Dacă m-ar fi atacat pe mine, ar fi fost cât de cât în regulă, dar să ataci indirect şi direct nişte jucători convocaţi de la care eu am pretenţia să intre cu toată convingerea pe teren, să bată Franţa, mi se pare strigător la cer", a replicat Răzvan Lucescu, la acelaşi post de televiziune.