MENIU

Crin Antonescu: Traian Băsescu este ca o codoaşă bătrână. Trebuie să le oferim românilor schimbarea

Foto: epitesti.ro
Crin Antonescu: Băsescu este o codoaşă bătrână

"Traian Băsescu este o codoaşă bătrână, iar ţara are nevoie de o deschidere spre schimbare", a afirmat Crin Antonescu, într-un discurs susţinut în faţa liberalilor participanţi la Congresul Extraordinar al partidului.

"Băsescu este o codoaşă bătrână. Băsescu este la intrarea în bordelul politicii româneşti, iar România aşteaptă în aceste clipe o schimbare. Trebuie să fim mai deschişi între noi şi să facem lucruri care nu s-au făcut. Nu caut soluţii miraculoase sau neimaginate de alţii, dar pe lângă discuţii trebuie să le oferim românilor schimbarea. Trebuie să ne deschidem mai mult către societate, către cei care nu ne mai cred, către cei care nu ne mai ascultă, către cei care nu ne mai vor nici pe noi, nici pe alţii", a declarat Crin Antonescu.

 Crin Antonescu şi-a exprimat opinia despre PNL şi despre viitorul doctrinei liberale

"Noi, cei de la PNL, nu am făcut nici un târg, nu am promis nimic, nu am oferit nimic pentru voturi. E important ca în viitor să avem mai multă pasiune şi compasiune. Să avem pasiune pentru drepturi, pentru libertăţi, pentru raţiune, şi să avem compasiune pentru cei care au nevoie de noi, pentru cei care trăiesc mai greu ca noi şi au nevoie de ajutorul nostru", a spus Crin Antonescu.

"Preşedinte PNL trebuie să fie un simbol, nu un şef şi eu pot să fiu un astfel de preşedinte PNL. Preşedinte PNL trebuie să ştie să ţină piept cu adversarii şi cu societatea, trebuie să fie în faţă, nu sus, trebuie să fie în mijlocul maselor, nu în vârf", a explicat Crin Antonescu.

 

Citeşte şi Crin Antonescu este noul preşedinte al PNL