Crin Antonescu este noul preşedinte al PNL
Crin Antonescu a fost ales vineri seară preşedinte al PNL, în cadrul unui Congres Extraordinar care s-a desfăşurat vineri şi a continuat şi sâmbătă la Bucureşti. Noul preşedinte al PNL ar urma să fie şi candidatul liberal la alegerile prezidenţiale. Crin Antonescu a obţinut 873 voturi, în timp ce Călin Popescu Tăriceanu a avut 546 de voturi.
Votul a fost secret, pe buletin de vot, iar din totalul de voturi 12 au fost declarate nule.
"Vă chem să îndreptăm primul nostru gând pentru aceia care cred că în România nu mai au nicio şansă, pentru cei care nu mai au încredere în politicieni, să le spunem împreună că nu sunt singuri", a spus noul preşedinte al PNL după aflarea rezultatului.
"Dacă eu, un om simplu, un om normal, la fel ca dumneavoastră, am muncit în acest partid vreme de 20 de ani şi fără conspiraţii, fără aranjamente, am putut ajunge, ca un om simplu, preşedinte al celui mai mare partid din România, atunci fiecare român are o şansă", a mai spus Crin Antonescu.
Alegerea noului preşedinte al PNL a durat aproximativ patru ore, mai mult decât era estimat
Procedura de vot a început, cu întârziere, în jur de 16.30 şi s-a încheiat după ora 20.30. În acest timp - coadă la bufet, la aparatele de făcut cafea puse la dispoziţie de candidatul Relu Fenechiu, dar şi certuri şi îmbrânceli.
Cine este Crin Antonescu
Crin Antonescu a intrat în politică în 1992, în partidul Convenţia Democrată a României.
În anul 1995 ajunge în PNL, fiind numit în scurt timp până în 2002 primeşte funcţia de vicepreşedinte al PNL.
Între anii 1997-2000 a fost ministru al Tineretului şi Sportului. Din ianuarie 2007 a fost desemnat preşedinte al grupului parlamentar liberal din Camera Deputaţilor.
Crin Antonescu: Am ajuns preşedintele PNL "fără conspiraţii, fără aranjamente"