Crin Antonescu: Cred ca nu există un om întreg la minte şi corect, care să mă acuze că am pactizat cu Traian Băsescu
Crin Antonescu a susţinut o conferinţă de presă la Piatra Neamţ, în cadrul turneului său electoral. Candidatul PNL la prezidenţiale a ţinut să răspundă acuzaţiilor potrivit cărora dezbaterea electorală televizată de sâmbătă ar lăsa să se întrevadă o înţelegere cu candidatul PD-L, Traian Băsescu.
\"Am făcut până acum o campanie pe care am încercat să o înscriu sub semnul bunului simţ. Aş dori să fac şi pentru dumneavoastră nişte precizări: în fiecare zi sunt hărţuit de către atotştiutorii care debitează pe toate ecranele ţării şi care comentează situaţia în general cu acuzaţia că am pactizat cu Traian Băsescu. Eu cred ca nu există un om întreg la minte şi corect, care să fi văzut confruntarea de ieri şi să mă acuze că am pactizat cu Traian Băsescu\", a subliniat Crin Antonescu.
\"Am declarat de asemenea, în repetate rânduri, inclusiv ieri dimineaţă (sâmbătă n. red.), faptul că exclud orice înţelegere cu Traian Băsescu şi exclud orice înţelegere cu PD-L, atâta vreme cât e condus de Traian Băsescu. Faptul că eu, în acelaşi timp mă confrunt în această campanie electorală cu Mircea Geoană şi cu PSD, sper că nu este greu de înţeles. Nu am niciun fel de obligaţie să trec sub tăcere minciunile pe care Mircea Geoană mi le-a spus şi le-a spus tuturor românilor, nu am niciun fel de obligaţie să trec sub tăcere numele, oamenii, grupurile care se află în spatele lui Mircea Geoană şi care ar conduce România de fapt, dacă Mircea Geoană ar ajunge preşedinte pentru că nu am avut niciodată şi nu am vreo alianţă cu Mircea geoană şi cu PSD vreo alianţă\", a mai spus candidatul PNL.
Traian Băsescu şi Crin Antonescu au participat sâmbătă la o dezbatere publică, la Cluj, moderată de jurnalistul Mihnea Măruţă.
Citeşte şi:
Crin Antonescu vs Traian Băsescu în prima confruntare directă