MENIU

Crin Antonescu: Avem şansa să trecem în turul doi

Crin Antonescu
Crin Antonescu alegeri
Crin Antonescu alegeri prezidenţiale
Discursul lui Crin Antonescu la închiderea urnelor

Conform rezultatelor exit-poll-ului INSOMAR, Crin Antonescu a obţinut 22,2% din voturile alegătorilor.

Candidatul la alegerile prezidenţiale, Crin Antonescu, a declarat că nu a sperat ca la turul I să vină aşa de multe persoane la vot.

\"Vreau să le mulţumesc în special celor tineri, studenţilor care cu preţul aşteptării de ore întregi. Vă mulţumesc pentru că am arătat că se poate.  Nu vreau să comentez în legătură cu manipularea uriaşă pe care institutele de sondare au minţit pe toată campania electorală.   La orele 17.00 INSOMAR dădea între mine şi Mircea Geoană 25%\", a declarat Crin Antonescu, imediat după anunţarea rezultatelor exit-poll-ului de la ora 21.00.

\"Domnule Vântu, domnule Voiculescu vă bateţi joc de dreptul pe care atâţia români au vrut să şi-l exprime. Avem şanse să trecem în turul doi. Vă rog să nu luaţi în seamă aceste sondaje mincinoase.  Îi rog pe reprezentanţii mei să nu ia în seamă aceste sondaje mincinoase, sfruntat mincinoase, pentru care cineva va trebui să dea seamă în faţa opiniei publice. Rezultatul alegerilor nu e dat Vântu şi Voiculescu, în complicitate cu Traian Băsescu, ci e dat de votul miilor de oameni care stăteau în secţiile de votare\", a mai spus Crin Antonescu.

\"Sunt fericit pentru că lipsit de mijloacele pe care le-au avut Traian Băsescu şi Mircea Geoană le-au avut am reuşit să trimit un semnal către românii de bun simţ. Vă mulţumesc din suflet români. Vă mulţumesc din suflet tineri. Domnul Geoană era cam trist şi Ponta. Indiferent cine va câştiga aceasta campanie, am luptat cu oameni care au venit de bună voie la vot, nu cu autocare, microbuze, cu oameni care au venit pentru că au simţit că soarta României după 20 de ani stă în mâna lor\",  a adăugat Crin Antonescu.