Creştere economică nulă pentru România, în acest an, potrivit unui studiu al specialiştilor vienezi
Creşterea economică a României în acest an va fi nulă, se arată într-un raport al Institutului vienez de Studii Economice Comparate. Vestea este bună în condiţiile în care economiile vest-europene se află în recesiune.
Raportul arată că de stagnare economică vor avea parte şi Bulgaria şi Slovenia. Specialiştii institutului vienez estimează că Slovacia va avea o creştere economică de 2 la sută, Polonia de 1,5 la sută.
O creştere modestă de 0,4 procente va avea şi economia Cehiei în 2009. Nu la fel de bune sunt prognozele pentru Ungaria şi ţările baltice. Raportul arată că economia Ungariei va înregistra un minus de trei procente. Cel mai grav afectată de recesiune, estimează acelaşi document, va fi Letonia cu o cădere economică de opt la sută.
Institutul vienez avertizează că instalarea unei recesiuni de durată în ţările est-europene nu va putea fi evitată fără ajutor internaţional.