Crescătoriile de porci nu pot fi incriminate pentru epidemia de gripă la oameni în Mexic
Crescătoriile de porci nu sunt, până la proba contrarie, responsabile pentru epidemia de gripă porcină, care îşi are originile în Mexic, a declarat directorul general al Oficiului internaţional pentru epizootii, Bernard Vallat.
Întrebat care este originea virusului acestei gripe, el a răspuns: "Ne aflăm în faţa unui cocteil creat de recombinarea a diverse tipuri de virusuri de origine porcină, aviară şi umană. Am reuşit să reconstituim originea acestor familii: tulpina aviară este de origine americană, iar dintre cele două tulpine porcine, una este de origine americană, iar cealaltă ar fi asiatică. Tulpina umană este americană".
"Recombinarea a avut loc probabil pe continentul american, dar nu avem
dovada că acest virus, care circulă de la om la om, are într-adevăr o
origine animală cunoscută", a explicat oficialul. În Mexic, cazurile au apărut la oraş şi nu sunt legate de contacte între animal şi om.
Primele declaraţii pe tema acestei boli cu originea în Mexic indică o
gripă porcină. Suntem în discuţii cu OMS pentru a vedea care ar fi denumirea cea mai potrivită pentru această gripă, a mai spus Vallat.
Întrebat dacă ar trebui limitat comerţul internaţional cu porci şi
carne de porc, oficialul a declarat: "Ar fi nedrept să penalizăm
producătorii de carne de porc şi fermierii, care se bazează pe
producţia lor pentru a trăi, comunicând un risc care nu este dovedit".