MENIU

Cotidianul: Eugen Simion, denunţat la DNA pentru "struţocămila" manuscriselor eminesciene

Foto: NewsIn

Mircea Popescu, un om de afaceri timişorean, denunţă felul în care fostul preşedinte al Academiei Române a coordonat ediţia completă a manuscriselor Eminescu. Gestul său porneşte de la mai multe critici pe care profesori sau jurnalişti le-au făcut la adresa proiectului care a costat peste două milioane de dolari, bani publici. Reprezentanţii Bibliotecii Academiei susţin că CD-urile cu manuscrise nu au fost concepute ca o ediţie electronică.

Pe 16 mai, Popescu a depus la Direcţia Naţională Anticorupţie un denunţ "în contra faptelor săvârşite de Eugen Simion" în cadrul proiectului de editare a manuscriselor eminesciene, recent finalizat. O săptămână mai târziu, DNA a înregistrat denunţul, asigurându-l pe reclamant că documentul a fost înregistrat şi trimis, "pentru verificarea aspectelor semnalate şi competentă soluţionare la Serviciul Teritorial Timişoara al Direcţiei Naţionale Anticorupţie". Argumentele care l-au determinat pe Mircea Popescu, om de afaceri şi membru al PNL Timiş, să facă acest pas se regăsesc în mai multe articole apărute în presă, în care autorii enumeră, punctual, de ce consideră versiunea electronică a ediţiei exagerat de costisitoare, în condiţiile în care este aproape inutilă şi, mai mult, este disponibilă într-un tiraj extrem de mic.

 

Citeşte articolul pe Cotidianul.ro