MENIU

Costin Ilie: O declaraţie de dragoste

Foto: ilie.blog.cotidianul.ro

Mi-a trimis un prieten povestioara asta, să-i spun ce părere am. M-am gândit că doar părerea mea nu e suficientă, aşa că vă rog şi pe voi să-i daţi o mână de ajutor.

Îi plăceau perele. Cel puţin aşa mi-a spus într-unul dintre puţinele momente de intimitate inocentă în care ne-am întâlnit. De atunci, adică de ieri sau de oricând, am avut întotdeauna pere în casă. Chiar şi atunci când pierdusem orice speranţă că am s-o mai revăd şi, credeţi-mă, au fost luni întregi în care doar speranţa m-a mai legat de ea, ei bine, chiar şi atunci, în acele vremuri de jalnică restrişte amoroasă, nu mă puteam abţine, la cumpărături fiind, să nu umplu sacoşele cu pere.

 

Citeşte mai mult 

Mai multe articole despre:
dragoste poveste pere sacoşe