Costel Costanda a primit aprobare pentru încă două etaje în Satul Francez
Costel Costanda, cel care a purtat ani de zile prin tribunale Primaria Capitalei şi a câştigat dreptul de a construi în satul Francez, în schimbul terenului din Parcul Bordei a mai câştigat două etaje.
Construcţia pe care urma să o ridice în Satul Francez a sărit de la cinci la şapte niveluri, potrivit unui proiect urbanistic zonal.
Iniţiale pentru această zonă exista aprobare pentru o construcţie de P+5. Comisia de urbanism a decis că va permite o medie de P+5, mai precis o construcţie terasată. În zona parcului, construcţia va avea doar două etaje, iar spre zona construită şapte etaje .
Arhitectul şef al Bucureştiului consideră că în zona aceasta este o soluţie mult mai bună, însă reprezentanţii asociaţiilor neguvernamentale au spus că se depaşeşte regimul maxim din zonă, care este doar P+2 şi susţin că vor contesta acest proiect.
Legea este permisivă în această situaţie, pentru că se pot face derogări.