Cornel Penescu şi Cristian Mincă au fost audiaţi, joi, la DNA Piteşti
Preşedintele clubului FC Argeş, Cristian Mincă, a intrat, joi, în jurul orei 14:30, în sediul DNA Piteşti, iar la scurt timp după acesta a fost adus la DNA şi finanţatorul echipei, Cornel Penescu.
Preşedintele Clubului FC Argeş, Cristian Mincă, a fost audiat de procurorii anticorupţie şi săptămâna trecută. Acesta a stat atunci în sediul DNA timp de aproape şapte ore şi, la ieşire, a declarat că va mai fi chemat la audieri şi săptămâna viitoare. "O să mai fiu chemat joi. Nu ştiu dacă sunt învinuit. Am fost chemat pentru cercetări. Nu mi se pare în regulă, dar, probabil, suntem cel mai periculos club din România. L-am văzut pe domnul Penescu. Ne-am salutat din priviri, dar nu am putut vorbi, pentru că nu am fost lăsaţi. Probabil că mi s-au ascultat telefoanele, dar nu neapărat mie, ci şi prin intermediul persoanelor care m-au contactat", a spus Mincă joia trecută, la ieşirea din sediul DNA.
La DNA Piteşti a fost audiat şi Cristian Libertatu, care a plecat după circa două ore şi jumătate. Miercuri, avocatul lui Libertatu, Radu Nistor, a declarat că procurorii DNA au extins acuzaţiile în cazul clientului său. "Se spune că ar fi aplicat amenzi prea mici la anumite firme şi că se anunţau controale pe legea tutunului. Sunt nişte aberaţii", a susţinut avocatul.
Fostul şef al OPC Argeş ar fi acuzat, pe lângă infracţiunea de luare de mită, şi de abuz în serviciu şi de divulgare de informaţii privind activitatea de control a OPC, informaţii care ar fi trebuit să rămână strict confidenţiale, după cum au precizat surse judiciare.
Cererea de eliberare sub control judiciar a fostului director OPC Argeş, Cristian Libertatu, a fost admisă de Tribunalul Argeş miercuri, însă decizia poate fi atacată cu recurs în decurs de 24 de ore.
În dosarul corupţiei din arbitraj, în data de 14 aprilie au fost arestaţi preventiv, pentru 29 de zile, finanţatorul FC Argeş, Cornel Penescu, preşedintele Comisiei Centrale a Arbitrilor, Gheorghe Constantin, directorul hypermarketului PIC, Liviu Făcăleaţă, şi fostul director al OPC Argeş, Cristian Libertatu.
Cornel Penescu şi Liviu Făcăleaţă sunt acuzaţi de dare de mită, iar Gheorghe Constantin şi Cristian Libertatu de luare de mită. Ulterior, au mai fost arestaţi arbitrii Sorin Corpodean, Marcel Savaniu şi Aurelian Bogaciu şi observatorul FRF Marcel Lică. Aceştia din urmă nu se mai află în prezent în arest.