Cornel Nistorescu: Farsă Forbes: 500 miliardari
Nu mi-am imaginat că „Forbes“, celebra revistă americană, când apare în româneşte, se poate prosti aşa, peste noapte! Mai zilele trecute, în colaborare cu ziarul „Adevărul“, ne-a oferit o cărămidă spilcuită, mare cât o carte de telefoane.
Se numeşte „Forbes România 500 miliardari 2009“ şi mizează pe râurile de sirop care curg prin România mediatică şi ne. Catalogul se vrea un fel de top al celor mai bogaţi oameni din România, făcut în stilul celor lansate de câţiva ani de revista „Capital“. Şi „Capital“ (o marcă şi ea cumpărată de Ringier pentru a o utiliza în România) a copiat reţeta, destul de populară prin multe alte ţări din Vest. Şi cu mare priză la publicul larg. Mai pe şleau, tipul acesta de top intră în categoria produselor bulevardiere şi de divertisment. În România, chiar de la apariţie, a fost luat ca un fel de referinţă a bogăţiei.